Precizare la articolul "Politia a mai alungat un investitor"
9 octombrie 2011Multumim mass-media pentru interesul acordat subiectului legat de insolventa Realitatea TV, un agent economic pe care incercam sa il salvam de la faliment. Avem in vedere salvarea celor 900 de locuri de munca ale sale si plata creantelor bugetare in cuantum de circa 7 milioane de euro.
Subiectul insolventei este serios, sobru si vizeaza o problema de ordine publica si de aceea autoritatea statala se ocupa de solutionarea acestuia pentru prevenirea reactiilor sociale si economice in lant.
Tocmai de aceea, noi, Rovigo SPRL, in calitate de administrator judiciar - organ al procedurii si nu parte comerciala - ne-am abtinut de la orice initiativa in mass-media.
De asta data, am simtit nevoia sa intervenim pentru a readuce subiectul in parametri seriosi si tinem sa precizam ca acesta a fost abordat initial corect prin preluarea stirilor de pe site-ul nostru cu titlul: "Politia a mai alungat un investitor din Romania".
In schimb, spre seara s-a ajuns la vorbe, invective si jocuri de cuvinte facile care nu au nici o legatura cu incercarile de salvgardare a unui agent economic intr-o tara care nu a iesit din criza. Am fi precum la Radio Erevan: "Lui Ivan Ivanovici nu i s-a furat, ci a furat; nu o masina, ci o bicicleta." Noi am fi subsumat aceste comentarii frivole cel mult la capitolul: "cine nu stie sa piarda, nu stie sa castige".
Ca practicieni in insolventa, efectuam acte de procedura pe care le publicam in Buletinul Procedurilor de Insolventa si nu comentarii de natura sa atraga si sa satisfaca nevoia de divertisment a publicului larg.
Ramanem deschisi oricand cooperarii cu mass-media pe acest subiect, cu precizarea ca ne dorim parteneri de dialog care sa urmareasca la fel ca si noi salvgardarea intereselor unor intreprinderi aflate in dificultate intr-o maniera sobra, serioasa si in conformitate cu legea.
ROVIGO SPRL
Portofoliu






